Articole

De ce apare stresul?


stress-2365549_1920

Ce este stresul?

Destul de des, folosim sau auzim vorbind in jurul nostru despre stres notiunea de stres.Pentru fiecare dintre noi, stresul inseamna altceva.

Conceptul de stres a fost creat de psihologul canadian Hans Selye care l-a definit ca fiind: “o reactie generala nespecifica a organismului la actiunea externa a unor agenti stresori de natura variata (fizica, chimica, biologica si psihica).

Cate tipuri de stres exista?

Exista doua tipuri stres:

  • Stresul pozitiv sau eustress
  • Stresul negativ sau distress.

Stresul pozitiv apare in situatiile in care experimentam emotii pozitive cum ar fi: casatoria, nasterea unui copil, absolvirea unui ciclu de invatamant etc.

Stresul negativ isi face aparitia cand traim anumite situatii neplacute cum ar fi: pierderea unei persoane dragi, dificultati in gasirea unui loc de munca.

Care sunt factorii care determina aparitia stresului?

O parte dintre factorii generali care cauzeaza aparitia stresului sunt:

  • Frustrarea si conflictele .
  • Frustrarea se manifesta atunci cand un obstacol impiedica realizarea sau satisfacerea unei nevoi. De exemplu: pierderea locului de munca impiedica satisfacerea nevoilor de baza cele  hrana si adapost;
  • Conflictele apar atunci cand se confrunta doua sau mai multe nevoi care nu sunt compatibile, care impun o anumita selectie.De exemplu: nu imi place actualul loc de munca si mi-as dori sa renunt la el,  dar daca imi dau demisia nu imi voi mai putea satisface celelalte nevoi primare.

Care sunt modalitatile de reactie la stres (strategiile de coping)?

Fiecare dintre noi reactioneaza diferit la stres, in functie de experientele anterioare avute in contexte asemanatoare.

Reactia la stres are loc la 3 niveluri:

  • biologic (sistemul imunitar);
  • psihologic si interpersonal (mecanismele de aparare, strategiile comportamentale invatate, suportul familial);
  • sociocultural (grupul din care individul face parte).

Se spune, ca reactionam sanatos din punct de vedere psihologic atunci cand comportamentul nostru, ramane orientat spre sarcina. Orientarea spre sarcina se refera la:

  • o evaluare corecta si obiectiva a situatiei in care  se afla;
  • identificarea si evaluarea posibilitatilor de rezolvare;
  • decizia prompta privind strategia cea mai potrivita;
  • actiunea;
  • evaluarea efectelor actiunii.

Stresul face parte din viata fiecaruia dintre noi, modul in care reactionam la efectele sale, ne face diferiti.

Sursa bibliografica:

Usaci Doina , “Psihopatologie si Psihiatrie” , Editura Universitatii Transilvania Brasov, 2005.

 

 

Advertisements